Se afișează postările cu eticheta enigme. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta enigme. Afișați toate postările

duminică, 26 iunie 2011

sâmbătă, 12 februarie 2011

Share/Bookmark



de Ioana Plăviţu

„Monarhia tuturor Artelor mi-a fost conferită mie, Paracelsus, Prinţ al Filosofiei şi al Medicinii. În acest scop am fost ales de Dumnezeu pentru a spulbera fanteziile izvorâte din lucrările false şi elaborate, din cuvintele prezumţioase şi înşelătoare, fie ele ale lui Aristotel, Galen sau Avicenna sau ale vreunuia dintre discipolii lor.”


Acesta era manifestul lui Paracelsus, la fel de bombastic ca şi numele său complet. Personalitate total nonconformistă şi care nu ezita să folosească un limbaj dur la adresa medicilor dogmatici din vremea sa, Paracelsus rămâne în istoria umanităţii unul din cei mai străluciţi medici, alchimişti şi oameni de ştiinţă ai Renaşterii.


Philippus Aureolus Theophrastus Bombastus von Hohenheim, cel care avea să-şi aleaga singur numele Paracelsus (adică „mai presus de Celsus”, un faimos medic roman) s-a născut în 1493, în localitatea Maria Einsiedeln, din cantonul Zürich, Elveţia.

Fiu al unui cunoscut medic, el a învăţat de la tatăl său primele noţiuni de medicină. În adolescenţă a descoperit lucrările unui alchimist celebru, Isaac Hollandus, care l-au incitat să practice o medicină superioară celei contemporane lui, ajungând la cauzele ultime ale bolilor şi acţionând la acel nivel pentru a le elimina.

La 16 ani devine student al Universităţii din Basel, unde studiază medicina şi este îndeosebi interesat de chirurgie. Tot în acea perioadă este primit ca învăţăcel de către un mare alchimist şi ocultist al acelei vremi, abatele Tritemius din Spanheim. De la acesta a învăţat Kabala lumilor fizică, astrală şi spirituală.

În continuare, abatele l-a îndrumat spre Sigismund Fuger, alături de care Paracelsus şi-a completat cunoştinţele de mineralogie şi chimie. La 23 de ani este nevoit să părăsească oraşul Basel, datorită unui conflict cu autorităţile din cauza studiilor sale asupra necromanţiei. El îşi începe astfel viaţa de nomad, călătorind prin multe ţări şi întreţinându-se din predicţii astrologice şi din practici oculte.

Periplul său l-a condus prin Germania, Franţa, Ungaria, Olanda, Danemarca, Suedia şi Rusia. În Rusia a fost luat prizonier de tătari şi dus în faţa Hanului lor, la curtea căruia a rămas ca favorit, datorită cunoştinţelor sale uluitoare de medicină şi chimie. Mai mult, hanul i-a încredinţat sarcina de a-l însoţi pe fiul său într-o misiune diplomatică la Constantinopole.

Ajuns aici, a întâlnit un alchimist arab care i-a dezvăluit secretul suprem al solventului universal, alkaest, Azoth-ul alchimiştilor europeni. Astfel iniţiat, se spune că ar fi pornit spre India. Se mai spune de asemenea că a fost iniţiat şi de şamanii siberieni.

În cartea sa Doctrina Secretă, Helena Blavatsky confirmă faptul că Paracelsus a primit o iniţiere autentică. Istoria umanităţii cunoaşte un număr de fiinţe deosebite, al căror destin este să impulsioneze evoluţia întregii omeniri. Cu toţii au vizitat citadela Marii Cunoaşteri unde au fost iniţiaţi. Fiind unul dintre aceştia, Paracelsus a petrecut câţiva ani într-unul din ASHRAM-urile citadelei transhimalayene unde a obţinut Marea Cunoaştere (după cum afirmă Elena Roerich).


La întoarcerea în Europa, Paracelsus a călătorit de-a lungul Dunării şi a mers în Italia, unde a lucrat ca medic de campanie în armată. Acolo a început seria vindecărilor sale miraculoase.


Ulterior ajunge să ocupe o catedră la Universitatea din Basel unde studiase ca student, dar datorită comportării sale sfidătoare la adresa confraţilor care practicau medicina „convenţională”, îşi atrage rapid dizgraţia acestora şi este din nou alungat din oraş.


Spre exemplu, i-a invitat pe toţi membrii colectivului profesoral al universităţii la o prelegere în cadrul căreia, spunea el, le va dezvălui cel mai mare secret al medicinii. A început prin a descoperi o farfurie cu excremente. Medicii, indignaţi de o aşa insultă, au plecat imediat, ceea ce l-a făcut pe Paracelsus să strige după ei:


„Dacă nu veţi asculta misterele fermentaţiei prin putrefacţie, atunci nu sunteţi demni de numele de medic.” Dincolo de aparenţa hilară şi şocantă a situaţiei, etapa putrefacţiei este o etapă importantă a procesului alchimic, iar Paracelsus nu intenţiona să-şi bată joc de colegii săi, ci chiar să le reveleze anumite secrete alchimice.


Cum însă această revelare implica o mare iniţiere, ei au fost testaţi de Paracelsus, însă se pare că nimeni nu a trecut testul şi nu a reuşit să iasă din tiparele gândirii obişnuite…

În peregrinările sale ulterioare Paracelsus a ajuns în 1530 la Nürenberg, unde a fost acuzat de medici că ar fi un impostor. El a răspuns acestei acuzaţii prin vindecarea, în numai câteva zile, a câtorva cazuri de elefantiazis considerate incurabile.


În 1536 îi este tipărită lucrarea „Marea carte a chirurgiei”, conţinând teoriile sale medicale. Datorită numeroşilor duşmani pe care i-a avut, majoritatea lucrărilor sale, fie ele de medicină sau de alchimie, au fost publicate postum. Este invitat la Salzburg de către Ducele Ernst de Bavaria, mare iubitor al Artei regale – alchimia.


Aici moare sau este omorât la numai 48 de ani, în septembrie 1541, Paracelsus – cel care a revoluţionat medicina, farmacologia şi alchimia secolului al XVI-lea.

Medic…
Paracelsus era un adept al cunoaşterii dobândite prin experienţă, al meseriei „furate” de la cei care au atins măiestria în acel domeniu, şi a combătut întotdeauna, uneori chiar violent (arzând în public cărţile „clasicilor” medicinii contemporane lui), cunoaşterea scolastică, erudiţia lipsită de o bază experimentală.

„Un adept al medicinii trebuie să deprindă cunoaşterea nu de la pedagogi pedanţi cu haine lungi, ci de la dervişi, de la vraci, ţigani şi vrăjitoare, care invocă spiritele şi captează razele corpurilor celeste în roua dimineţii; despre aceştia se spune că au vindecat boli incurabile, au redat vederea nevăzătorilor, i-au curăţat pe leproşi şi chiar au înviat morţi.”

Paracelsus credea că magia naturală este prezentă în toate lucrurile şi că ea este de fapt „puterea care vine de la Dumnezeu”.


Atunci când aceasta se manifestă printr-un medic, ea devine capacitatea de a vindeca. Aplicând această credinţă, el şi-a dobândit reputaţia de vindecător prin metode neconvenţionale, eficiente atunci când cele convenţionale nu aveau niciun efect. Multe dintre remediile sale conţineau substanţe naturale, de exemplu, plante sau minerale.


De asemeni, lui i se datorează introducerea opiumului şi a mercurului în arsenalul medicinii. Dizolvând opiumul în alcool, Paracelsus a obţinut laudanumul, care a rămas timp de secole cel mai eficient analgezic.


El a tratat prima oară cu succes sifilisul, administrând mercur în doze foarte mici şi a vindecat cazuri de ciumă. Acesta susţinea că nu există substanţe toxice în natură, ci că toxicitatea acestora este stabilită de cantitatea în care sunt administrate (un principiu de bază al homeopatiei).


În ceea ce priveşte tratamentul plăgilor, a renunţat la tratamentul utilizat de medicina vremii sale, care consta în a turna ulei încins pe răni pentru a le cauteriza, sau, dacă rana era la un membru, era lăsat să ajungă în faza de cangrenă, după care membrul respectiv era amputat. Paracelsus a pornit de la principiul că o rană se vindecă singură dacă este curăţată şi ferită de infectare iar apoi lăsată să se usuce.

… şi Alchimist

Credinţa sa în magia naturală l-a condus spre practica astrologiei. El considera că stelele şi planetele influenţează viaţa, materia şi, de asemeni, pe noi oamenii (însă nu trebuie să uităm că astrele înclină, dar nu determină, iar factorul determinant în destinul nostru este liberul arbitru al fiecăruia).

Paracelsus concepuse talismane magice asociate fiecărei planete, care confereau celor care le purtau energia astrală a respectivei planete, armonizând aspectele negative pe care le prezenta acea planetă în astrograma purtătorului. Una dintre cele mai semnificative credinţe enunţate de marele alchimist este aceea că sufletul şi corpul formează o unitate, şi prin urmare, ele nu pot fi vindecate separat:


„Omul nu este totuna cu corpul său fizic. Inima, spiritul – este omul. Iar spiritul este precum o stea în jurul căreia el este construit. Dacă omul este perfect în inima sa, el deţine toate secretele ascunse ale Naturii.”


Mai mult, Paracelsus considera că întreaga cunoaştere ne este accesibilă deoarece toate obiectele din univers, văzut ca Macrocosmos, îşi găsesc un echivalent în microcosmosul fiinţei umane. Acesta este principiul corespondenţelor enunţat în Tabla de Smarald de către Hermes Trismegistus, text considerat fundamental pentru alchimie: „Ceea ce este sus este şi jos, iar ceea ce este jos este şi sus, pentru a se împlini miracolul Unicului (Dumnezeu).”

Paracelsus îşi definea astfel opera ca pe o magie naturală, deoarece el cunoştea şi utiliza virtuţile magice prezente în mod natural în lucruri. Credinţa sa în magie şi miraculos nu se limita la puterile vindecătoare ale plantelor şi mineralelor: el descrie săbii care pot tăia o nicovală în două, vrăji care fac corpul invizibil, metode magice de a conversa cu cineva aflat la sute de kilometri distanţă.

Tot în domeniul magic al alchimiei se înscrie şi legenda care spune că Paracelsus ar fi reuşit să creeze o fiinţă miniaturală asemănătoare omului pe care a numit-o „homunculus”. Iată cum descrie el reţeta acestei realizări de natură magică în cartea sa „Despre natura omului”: „Închideţi timp de 40 de zile într-un alambic lichidul spermatic al bărbatului. El ajunge să intre în putrefacţie, până când începe să se mişte, lucru care este uşor de recunoscut. După această perioadă el va apărea într-o formă asemănătoare unui om, dar transparent, ca fără substanţă. Dacă după aceea hrănim în fiecare zi acest tânăr produs, prudent şi cu grijă, cu sânge uman, şi îl conservăm timp de 40 de săptămâni la o căldură constantă, egală cu cea a abdomenului unui cal, acest produs va deveni un copil adevărat şi viu, cu toate membrele sale, ca şi acela născut din femeie, însă mult mai mic.”

Lucrările sale indică o cunoaştere avansată a ştiinţei şi principiilor magnetismului uman, deci cu alte cuvinte ale corpurilor subtile (astral, eteric) ale fiinţei umane. Şi acestea sunt doar câteva motive pentru care a fost denumit „cel mai original medic şi alchimist al secolului al XVI-lea”.

„Am fost născuţi în această lume pentru a deveni îngeri, nu diavoli. De aceea, urmăreşte întotdeauna scopul pentru care Dumnezeu te-a creat.”

„Dacă ţi-a fost hărăzit un talent, manifestă-l liber şi cu bucurie, ca soarele: dăruieşte tuturor din splendoare ta.”

„Avem Înţelepciunea Divină în corpul nostru fizic muritor. De aceea, orice vatămă corpul, ruinează în acelaşi timp Casa Celui Etern.”

„N-ar trebui să considerăm pe nimeni prost, câtă vreme noi nu ştim cine suntem de fapt.”

„Nimic nu este atât de ascuns încât să nu poată fi revelat prin fructele sale.”

„Cine altul este duşmanul Naturii, dacă nu cel care se consideră mai inteligent ca Ea, deşi Natura este cea mai bună şcoală pentru noi?”

„În noi se află Lumina Naturii, şi această Lumină este Dumnezeu.”

„Dumnezeu, Tatăl nostru, ne-a dat viaţa şi arta vindecării pentru a o proteja şi a o menţine.”

„Cel mai eficient medicament este iubirea.”

„Arta medicinii îşi are rădăcinile în inimă. Dacă inima ta e nesinceră, atunci şi doctorul din tine este nesincer. Dacă inima ta e sinceră, tot aşa va fi şi doctorul tău din interior.”

„Cel care îl vede pe Dumnezeu în lucrările Sale şi crede în El văzându-le, acela este cu adevărat bogat.”

„Practică umilinţa mai întâi faţă de oameni şi abia apoi faţă de Dumnezeu. Cel care dispreţuieşte oamenii nu îl respectă nici pe Dumnezeu.”

„Omul trăieşte în timp, iar Dumnezeu – în Eternitate. De aceea legile Lui sunt eterne, iar ale oamenilor sunt trecătoare.”

„Ceea ce am dori să avem după moarte, trebuie să dobândim cât suntem în viaţă, de exemplu – sfinţenia, iluminarea. Aici pe pământ începe Împărăţia lui Dumnezeu.”

„Un bun conducător ar trebui să urmeze în toate acţiunile sale numai sfatul lui Dumnezeu.”

Articol preluat din REVISTA MISTERELOR nr. 63


marți, 15 iunie 2010

Trăieşte astăzi datorită unei minuni pe care nici medicii nu o credeau posibilă. Cornel Mirea (34 de ani) din Craiova a suferit acum doi ani un traumatism craniocerebral, din cauza căruia a stat un an la Terapie intensivă. Doar soţia sa, Mirela (35 de ani), nu a încetat să se roage la Dumnezeu pentru un miracol. Şi acesta a venit.

Pe 31 august 2008, la puţin timp după ce şi-a botezat cel de-al doilea fiu, Cornel Mirea a căzut de pe ATV şi s-a lovit la cap, suferind un traumatism craniocerebral sever. Oricâte eforturi au făcut medicii craioveni, nu au putut decât să se declare neputincioşi. În comă profundă, bărbatul a fost transferat la Spitalul Bagdasar-Arseni din Capitală.

Soţia s-a rugat încontinuu

“Pierdusem şirul operaţiilor, dar, după fiecare, medicii îmi spuneau că doar un miracol îl poate salva. Stăteam cu el la spital, îl ţineam de mâna la care avea brăţara sfinţită şi mă rugam la Dumnezeu să se facă bine”, povesteşte Mirela, cea care a simţit mereu că soţul ei îşi va reveni. “Într-o zi, m-a sunat o doamnă. Nu o cunoşteam, dar ea ştia ce ni se întâmplase. M-a liniştit şi mi-a spus că pe 24 octombrie se va produce marea schimbare. Am simţit în vocea ei că e o persoană foarte credincioasă”, îşi aminteşte craioveanca.

Cornel Mirea a stat în comă profundă peste două luni

Cornel Mirea.jpg

Cornel Mirea 2.jpgExact în ziua aceea, medicii i-au spus Mirelei că-l vor opera din nou pe Cornel. “La câteva zile după operaţie, eram la graniţa cu lumea cealaltă când Mirela a venit la mine, la Terapie intensivă, să se roage la patul meu. Mi-a pus o iconiţă pe buze şi se ruga plângând. Acestea sunt primele amintiri. Ieşisem din întuneric şi începeam să văd lumina din jurul meu. Mirela mi-a spus că am strâns-o uşor de mână”, povesteşte Cornel.

“Plângând, îi puneam iconiţa pe buze şi îi spuneam să o sărute, ca să plecăm împreună acasă, la copilaşi. Simţeam o forţă puternică în jurul nostru şi, începând cu acea zi, Cornel a început să se facă bine: a deschis ochii, m-a recunoscut, a început să vorbească”, îl completează Mirela. Craioveanul s-a externat pe 17 septembrie anul trecut şi în prezent continuă recuperarea la Craiova.

Prof.dr. Vlad Ciurea.jpgProf.dr. Vlad Ciurea: «Este un miracol»

Prof. dr. Vlad Ciurea, neurochirurgul care l-a operat pe Cornel Mirea la cap, recunoaşte că echipa sa şi cea de la Terapie intensivă au primit ajutor de Sus. “Noi am făcut tot ce era medical posibil, dar este un miracol că un pacient cu un traumatism cranio-cerebral atât de grav şi-a revenit aproape în totalitate, după ce a stat mai bine de două luni în comă profundă”, ne-a declarat şeful Secţiei Neurochirurgie de la Spitalul Bagdasar-Arseni.

Alături de dr. Adrian Iliescu, prof. dr. Ciurea i-a pus craioveanului o placă metalică în locul părţii frontale a craniului, iar echipa de la chirurgie plastică i-a tratat escarele (leziuni ale pielii, apărute în urma imobilizării prelungite la pat).

Amelia Antoniu a stat în comă profundă patru zile

Infectată în urma unei intervenţii suferite pe 19 mai, anul acesta, la Spitalul CF 2 din Capitală, soprana Amelia Antoniu a stat patru zile în comă profundă. Primul lucru pe care l-a făcut când s-a trezit a fost să ceară un pix şi o hârtie, ca să poată transmite tuturor ce a simţit pe marginea prăpastiei dintre Viaţă şi Moarte.

Amelia Antoniu a stat în comă profundă patru zile.jpg

“De la întuneric, am văzut diverse culori, apoi un alb strălucitor. Când eşti lângă moarte, împăcarea cu lumea şi cu tine însuţi sunt esenţiale. Ăsta e bagajul cu care plecăm”, a povestit Amelia, când sufletul ei a scăpat din ghearele Nopţii Eterne.

Amanda Ciobanu a stat în comă 11 zile.jpgAmanda Ciobanu a stat în comă 11 zile

În ianuarie 2007, o bucată din acoperişul unui bloc din Galaţi s-a prăbuşit peste Amanda Ciobanu, o fetiţă de doar 8 ani. Chiar dacă medicii nu i-au dat prea multe şanse de supravieţuire, fetiţa suferind multiple traumatisme craniene şi o fractură de maxilar, ea şi-a revenit din comă după 11 zile şi a povestit pentru Libertatea ce “a visat” cât timp nu a fost printre cei vii: “Am văzut îngeraşi albi. Mulţi. Şi toţi aveau grijă de mine. Era lumină şi era frumos. Îngeraşii îmi spuneau să fiu curajoasă, că o să mă fac bine. Am vorbit cu Dumnezeu. Mi-a stat alături şi mi-a spus că El are grijă de mine şi că voi fi din nou cu mami, cu tati şi cu frăţiorul meu”.

Ionela Prodan a stat în comă trei săptămâni

Invitată recent la emisiunea “Happy Hour”, de la PRO TV, Ionela Prodan (63 de ani) a poIonela Prodan a stat în comă trei săptămâni.jpgvestit cum, în urmă cu mai mulţi ani, a fost implicată întrun grav accident de circulaţie ce a avut loc lângă Urziceni. “Ne întorceam de la un concert de la Brăila şi mergeam spre Bucureşti. Eu moţăiam în maşină şi şoferul a adormit şi el, a intrat pe contrasens şi s-a lovit de o altă maşină. Am ajuns la spital în comă profundă şi mi-am revenit abia după trei săptămâni”, povesteşte cântăreaţa. Făcuse septicemie şi nimeni nu mai credea că va scăpa cu viaţă. Până într-o noapte, când a avut o viziune.

“Se făcea că ardeam într-un foc. Nu mă durea, dar ardeam şi peste tot era numai foc. La un moment dat, a apărut un bărbat cu părul lung, cu mustaţă, îmbrăcat în alb şi cu un brâu, care s-a apropiat de mine, nu a zâmbit, nu a schiţat nici un gest, m-a apucat de gât şi m-a tras afară. M-a aşezat pe o băncuţă, lângă un copac. De fapt, era o pădurice, iar pe o cărare era o fetiţă mică. M-a salvat pentru fiica mea şi apoi am simţit multă răcoare, adică viaţa”, a declarat interpreta de muzică populară. După această experienţă, ea şi-a revenit, şi-a recăpătat memoria şi sănătatea
sursa libertatea
 
Copyright (c) 2010 vindecatori si miracole. Design by Wordpress Themes.

Themes Lovers, Download Blogger Templates And Blogger Templates.